Analiză psihologică asupra traumei la copil - pierdere și vindecare

Un eveniment traumatizant poate declanșa o suferință psihică majoră. Nu evenimentul traumatic este important în sine ci impactul asupra victimei. Impactul poate avea urmări pe termen îndelungat în planul cognițiilor, emoțiilor și atitudinilor. O analiză psihologică asupra traumei copilului implică o înțelegere a pierderii suferite și a procesului de vindecare.

În general, trauma e asociată cu pierderea. Dar ce se întâmplă în cazul copiilor care trăiesc o suferință începând cu primele luni de viață sau încă din faza prenatală? În cazul lor, privarea de un mediu propice dezvoltării survine înainte ca acesta să își dezvolte mecanisme de reziliență.

Copiii care trăiesc în medii improprii, nu sunt îngrijiți suficient sau schimbă persoanele de atașament dezvoltă tipare de comportament dezadaptative. Asemenea medii nocive marcate de lipsuri produc o suferință extremă pentru un copil care nu are dezvoltate mecanisme de coping. În aceste condiții, copilul poate să dezvolte tulburări de atașament asociată cu închidere în sine, tristețe sau din contră, să devină dezinhibat, extrem de familiar. Aceste două tipuri de manifestări, recunoscute de DSM V, pot produce grave perturbări în lipsa unei intervenții specifice.

Pierderile suferite de copii pot fi cauzate și de separarea de persoane apropiate, de mediul în care au crescut, de divorțul părinților, chiar și de nașterea unui frate. În lipsa sprijinului acordat de adulți și a recunoașterii suferinței copiilor, aceștia își pot reprima durerea, se pot culpabiliza și se pot retrage din interacțiunile cu ceilalți. Este recomandat ca suferința copiilor să fie tratată cu seriozitate de adult, anticipată acolo unde este posibil și acceptată ca atare. Dacă au sprijinul adulților, copiii își asumă experiențele, își exteriorizează emoțiile și își pot ameliora trăirile în procesul de vindecare.

Strategii din procesul de vindecare

Strategiile de lucru recomandate în vederea ameliorării trăirilor în vederea vindecării copiilor au în vedere următoarele:

- crearea unui cadru de siguranță pentru copil;

- identificarea și reglarea credințelor de bază negative și a trăirilor emoționale;

- învățarea unor mecanisme de coping;

- construirea stimei de sine;

- îmbunătățirea relației părinte (persoana de îngrijire) – copil.

Este necesară o permanentă susținere și încurajare pe parcursul întregului proces de vindecare.

Toate strategiile menționate care conduc la remodelarea ideilor, a emoțiilor și comportamentelor au ca finalitate creșterea încrederii copilului în sine și în ceilalți.

Cu sprijinul necesar, trauma poate fi depășită și abandonată în trecut.